M-am închis în cameră și am mâncat o portocală

Dacă ai deja un copil trecut de perioada diversificării, cel mai probabil te-ai întâlnit și tu cu faza „dă-mi să bag în gura orice bagi tu în gură”.

Dacă nu, nu vreau să fiu persoana care îți spune „lasă că o să vezi cum este”. Pentru că nu trecem toți fix prin aceleași experiențe, iar copiii pot fi, bineînțeles, diferiți.

D este un copil curios. Mai ales când vine vorba despre mâncare. Adoră portocalele. Citricele în general. Nu am văzut copil care să mănânce o lămâie fără absolut nicio grimasă, până la al meu.

Așa că perioada asta portocalele și mandarinele sunt gustările ideale pentru el.

Întotdeauna este lângă mine când iau una din coș, o spăl, curăț și tai. Este super atent și analitic, iar când vede că încep să tai fiecare felie în parte, începe frenezia. Mâini pe sus, țipete de bucurie și nerăbdare.

Așa că sfârșește prin a mânca TOATE feliile. Iar dacă cumva îmi mai pică și mie una, imaginează-ți doar niște ochi mari, rotunzi, căprui, care se miră și încruntă în același timp. Apoi niște mâini drăgălașe întinse care mai cer. Și tot cer. Și mai au puțin și fură felia direct din mâna mea.

Mâncatul împreună o portocală nu este soluția. Cel puțin pentru un moment.

Așadar, astăzi, după ce l-am rugat pe V să-l schimbe pentru ieșitul afară, am mers tiptil în bucătărie, am curățat portocala și am fugit cu ea în dormitor.

Apoi am închis ușa. Da.

De ce în dormitor?

Pentru că este singurul loc în care nu bate insistent cineva la ușă (slavă cerului că momentan nu ajunge la clanță).

Și uite așa am stat în picioare, lângă comoda cu haine, și am savurat fiiiiecare felie. Zău că a fost parcă cea mai bună. Mâncată în tihnă. Bucurându-mă de dulceața ei și de mirosul ușor înțepător și parfumat.

Dacă ar fi să mă iau după exercițiul propus de Gaspar Gyorgy în cartea sa, Copilul Invizibil, ăla chiar a fost un moment de mindfulness. Să trăiești momentul și să te bucuri cu adevărat de ce mănânci.

Apoi m-am îmbrăcat și m-am întors la copil.

I-am povestit ce-am făcut. El a zâmbit și a spus un „tadadada”. Cel mai probabil voia și el, DIN NOU, o felie de portocală.

Ne citim în următorul articol.

Hugs,

Ștefania